Naufragiu..

Imagine
 
*Când lumea ta , se întâlneşte cu lumea mea , formează un paradis !*

Şi trec pe lângă ea în fiecare zi şi îi văd zâmbetul şi mă întreb: oare de ce e fericită? A pierdut tot, nu mai are nimic şi pe nimeni.. Şi totuşi zâmbeşte bucuroasă ca şi cum viaţa chiar ar fi frumoasă şi ca şi cum chiar merită să lupţi în continuare, chiar dacă picioarele plutesc în aer, chiar dacă nu mai ai stabilitate. Şi trec pe lângă ea şi mă simt ca o fantomă, o formă fără contur, fără suflet, fără acea putere de a înţelege totul din jur. Şi mă simt gol pe interior, mă simt rece şi totodată simt că ard din cauza acelei neputinţe trupeşti. Încerc să îmi ridic colţurile buzelor şi tot ce reusesc este o grimasă al cărei contur nu va bucura nicicând pe cineva. Şi iarăşi îmi privesc chipul palid în oglindă şi încerc să găsesc acel lucru special, frumos, însă cearcănele dau de gol singurătatea şi gelozia.

Dar o văd în fiecare zi. Parcă niciodată nu oboseşte zâmbindu-ţi, parcă mereu îi place când te îmbrăţişează. Când o văd nu simt altceva decât agonie. Nu reuşesc să mă bucur de zâmbetul său sincer, ci mă închid încercând să sec izvorul lacrimilor ce încearcă a-mi uda obrajii palizi. Şi iarăşi o întâlnesc, aceeaşi fată, acelaşi zâmbet, aceiaşi ochi. Veselă şi râzând chiar dacă a pierdut tot şi totul a pierdut-o pe ea. Pare un înger care a căzut pe pământ fără a putea să-şi mai recapete aripile. Şi a făcut în aşa fel încât să-şi uite trecutul, iar acum fiecare moment din viaţa ei este o minune şi un nou mister.

Şi încă o văd, cum merge singură pe drum spre parc. Şi se aşază tot singură pe o bancă şi începe să fredoneze o melodie liniştitoare pe care probabil a auzit-o undeva. Şi lacrimile-mi încep a curge încet, linii negre fără urme de rimel ale ei, purtând şirul gândurilor mele departe. Şi încerc să plec, însă îmi place, o urăsc, dar îmi place. Îmi detest fiinţa, propria persoană mă dezgustă. Încerc să-mi dezintegrez corpul, însă nu vrea să cedeze, nu vrea să mă lase, nu vrea să îl las. Şi trec în fugă pe lângă ea, dar nu-mi poate vedea lacrimile.. Nici zâmbetul..

Şi încă o văd trecând prin acelaşi parc, pe lângă aceeaşi bancă, fredonând acelaşi cântec. Şi vreau să îi ies în cale, să îmi zâmbească şi mie, însă mi-e teamă, teamă că acel zâmbet mă va schimba. Nu vreau să mă schimb, îmi place neputinţa acestui trup atât de uman, nu vreau să ajung ceea ce am urât toată viaţa mea. Şi vreau să mor. Nu acum, nici mâine, însă cândva vreau să mor. Să pot spune adio, să-mi închid ochii, să păşesc mai departe de limitele materiei şi ale gândirii. Dar dacă îmi va zâmbi, dacă mă va ispiti să o îndrăgesc, atunci nu voi mai putea muri, nu voi mai putea spune adio. Aş vrea să ştie mai multe, aş vrea să ştiu mai multe, însă timpul nu ne lasă. Putem doar să trecem unul pe lângă altul, să păşim în direcţii diferite şi să spunem adio şansei. Poate e mai bine aşa, poate că dacă ar fi altfel, dar doar poate.. Nu vreau să mă gândesc şi să mă las pradă viselor muribunde în care mă înec şi odată cu mine se îneacă şi imaginea ei. Şi dispărem încet fără să spunem ‘stop’, fără să ne oprim, fără să respirăm.

Ne sufocăm încet, îi simt parfumul şi zâmbesc. Chiar dacă nu voiam, chiar dacă mi-era frică, acum am devenit nemuritor datorită ei. Şi încerc să fiu ceea ce nu sunt şi vreau să mor. Şi nu acum, nu mâine, dar în eternitate vreau să mor şi să plutesc. Dacă îmi vei îndeplini dorinţa te voi lăsa să mă transformi. Acum lasă-mă să dorm, să-mi visez sfârşitul şi trecutul, să sper la un viitor întunecat de lumina roşiatică a amurgului. Lasă-mă în liniştea mea bolnavă şi în balta rece de acolo. Da, acolo este locul meu, doar acolo.

Şi iar încerc să mă ridic, dar treci pe lângă mine şi îmi zâmbeşti şi iarăşi rămân pe loc privindu-ţi făptura zveltă dansând în ploaie. Şi iar mă întreb de ce şi iar nu primesc niciun răspuns. Alunec încet şi cad în abis, în întunericul eternităţii şi în văpaia raţiunii. Şi îmi presari trupul cu scrum şi desenezi linii pe mine. Mă omori, mă învii, mă faci să simt. Îmi dai aripi, mă laşi să zbor, îmi arăţi lumea. Crezi că sunt aşa naiv încât să stau, însă plec şi te părăsesc şi atunci tu vii şi mă îneci şi mă sugrumi.

Şi iarăşi trecem unul pe lângă cealălalt şi tu te miri şi îmi zâmbeşti subtil, dar eu nu mai vreau să te văd şi îmi acopăr ochii şi atunci cad. Dar nu mă laşi, mă prinzi, mă ţii. Şi iarăşi îmi zâmbeşti, mă îmbrăţişezi, vrei să mă transformi. Dar nu îţi dau voie. Nu până nu îmi îndeplineşti o ultimă dorinţă. Lasă-mă să mor, omoară-mă de vrei, doar închide-mi ochii şi sărută-mi pleoapele, lasă-mă să dorm. Îmi plec chipul înaintea-ţi, îmi las ochii în jos, dar îţi văd umbra plecată. Ai dispărut. Încerc şi-ncerc şi totuşi parcă nu mai pot.

Îmi este teamă, dar totuşi, vreau să te văd zâmbind, zâmbindu-mi mie. Încerc să te strig, dar mă prăbuşesc. Nu, nu acum, te rog. Însă tu vrei cu orice preţ să îmi îndeplineşti dorinţa. Şi mă omori, mă laşi să pier singur, fără alinare. Dar te văd în ceaţă, te văd zâmbind şi înţeleg. Ştiu ce-ai vrut şi ce am vrut. Eu am vrut prea mult, tu prea puţin sau poate invers.. Acum tu ai totul, eu nu mai am nimic. Şi totuşi e bine, nu mă plâng. Înţeleg cum te-ai simţit, însă parcă îmi este cald, îmi este bine. Tu zâmbeai şi ştiai că într-o zi vei plânge, eu plângeam, dar nu ştiam decât că voi muri. Nu credeam că moartea te face să zâmbeşti. Am transformat grimasa în zâmbet şi tu te-ai transforat în înger. Şi acum stai şi păzeşti atâtea suflete şi totuşi ţi-e bine.

Şi iarăşi ne vom întâlni, dar eu atunci nu voi mai fi. Tu vei veni doar şi îmi vei pune o floare pe mormânt. Şi floarea va fi roşie, un trandafir frumos. Şi nu se va ofili nicicând căci tu o vei uda zilnic. Dar nu vreau să plângi, măcar acum că-s moartă, râzi pentru mine şi odihna mea. Acum te las să zâmbeşti, dar tu nu mai vrei. Am vrut să mor, m-ai ajutat, acum tu suferi şi plângi, dar te îmbrăţişez şi te simţi mai bine. Dar eu dispar încet-încet şi te las singură şi iarăşi plângi. Dar stai, zâmbeşte, sunt sigură, ne vom mai întâlni şi atunci vom trăi pentru eternitate…

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s