Prea multă lume inteligentă în România…

Cât de trist poate fi când un om are succes, iar ceilalţi imediat sar cu aşa zisele ‘critici constructive’ şi aici mă refer la Tudor Chirilă şi la proaspăta lui carte, Exerciţii de echilibru, care, se pare că are un real succes  printre cititorii români. Însă, aşa cum suntem obişnuiţi pe plaiurile mioritice, bineînţeles că se trezesc câţiva oameni, cu simţ critic foarte dezvoltat şi în adevărată măsură să comenteze asupra unui om. Adică, noi chiar suntem în măsură să-l oprim pe acest om din a scrie doar pentru că a folosit în aceaşi propoziţie cuvintele ‘tandreţe‘ şi ‘pulă‘, căci, dintre toate blogurile care au un vocabular vulgar, acest cuvânt care, nu este defel folosit de populaţia României, a stârnit un adevărat calvar în sufletul Surorilor Marx, aşa încât, preabunele doamne au decis să-l oprească pe Tudor Chirilă din a mai scrie, făcându-i cartea de tot rahatu’ pe blogul lor drăguţ. Personal, nu am nimic cu dânsele, dar mă intrigă faptul că ele sunt în măsură să cometeze munca unui om ! Nu a fost clar comentariul lui Tudor Chirilă ?

“Ca să scrii o carte de sine stătătoare ar însemna să ai ceva foarte important de spus. Cartea mea nu este un roman. Nu m-am gândit atât de serios la scris. Blogul ăsta a început dintr-o joacă şi, uşor-uşor, a căpătat o dimensiune foarte mare, fiind o perioadă în care am scris zi de zi, ca un fel de exerciţiu de jurnalism. Ideea cu blogul a fost că, la un moment dat, aş putea să scriu, să mă lansez în proză serios şi nu invers, adică nu am vrut să scriu un roman şi am scris un blog. Dar publicul a avut un mare rol, pentru că am avut confirmări de la toţi şi feedback şi nu am avut decât să scriu în continuare. Când am avut povestirea cu “Rolling Stones, Smaranda, Luca. Muzica capitalistă”, au preluat-o cei de la Jurnalul Naţional şi a avut 6.000 de vizualizări la ei pe site şi mi s-a părut extraordinar. Aşa că am continuat să scriu, să scriu şi, după cinci ani, am adunat foarte mult material, este mult material care îmi place şi m-am găsit cu cei de la Polirom, care fac asta de ani de zile şi iată-ne aici”.

Bineînţeles că, doamnele de faţă, au subliniat doar pasajele nu prea bine lucrate şi uşor ilogice, dar ce are a face asta cu cartea în sine ? Sunt sute de pagini chiar bune în această carte, dar dacă există un singur rând de prost gust, cartea deja este de căcat ! Jalnic, doamnelor ! Ar trebui să înterzicem şi cărţile Sandrei Brown de acum ? Sau trebuiau interzise acum mult timp, că doar conţin suficiente scene vulgare. Asupra acestor cărţi de ce nu comentaţi ? Desigur, doamnele au mai găsit pasaje care nu le-au plăcut şi au comentat asupra lor cu un simţ critic foarte dezinvolt, ca nişte adevăraţi critici literari, că doar fac parte din minunata lume a criticii. -> http://surorilemarx.wordpress.com/2013/04/07/cum-sa-l-oprim-din-scris-pe-tudor-chirila/

Desigur, aceste doamne nu sunt singurele care au o problemă cu primul pasaj menţionat mai sus. Şi jurnalistul Florian Bicihir are aceeaşi problemă ca doamnele Marx. -> http://www.libertatea.ro/detalii/articol/scandalos-sau-nu-tudor-chirila-cartea-sa-femeile-nevoie-protectie-tandrete-pula-442792.html

Unul dintre dreptuile oamenilor este acela de a se exprima liber ! Asta a făcut şi Tudor chirilă în cartea sa ! Omul şi-a creat un blog, aşa cum multă lume face, şi-a expus păreri, texte, etc; lumea a apreciat, omul a continuat să scrie şi într-un final, Tudor Chirilă a decis să restrângă într-o carte cele mai semnificative postări ale sale, pentru a le putea împărtăşi şi cititorilor care nu l-au descoperit online. Nimic ieşit din comun până acum şi demn de apreciat acest gest.

Recunosc, mai sunt pasaje nu foarte reuşite, dar asta nu înseamnă că tebuie să călcăm munca omului în picioare. Noi nu avem acest drept!! Sunt multe persoane care îl apreciază pe acest om şi munca sa. Şi  nu mă refer la ‘același public (destul de mare) de nefutute întristate din pricina lipsei de discernământ literar, citat din comentariile doamnelor Marx care, se pare că fac parte din aceeaşi categorie, deoarece, comentând această carte, bineînţeles că au citit-o şi dumnealor.

Doamnelor, aceasta înseamnă că trebuie să vă catalogăm ‘nefutute întristrate’ ? Că doar na, dacă în carte apare o singură dată cuvântul ‘pulă’, cartea este prost scrisă şi destinată persoanelor virgine. Aşa este ! Foarte adevărat, scumpe doamne !

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s